vineri, 12 ianuarie 2018

Aburi

La o ceașcă de ceai mi-am văzut
visurile înălțându-se ca aburul in bătaia razelor de soare care abia intraseră la mine in casă. Am luat o gură şi mi-am închis ochii pentru câteva minute. Mă întrebam unde mă îndrept şi ce va fi mai departe. Mă înfăşurasem in plapuma călduroasă şi mă simțeam ocrotită in micul meu paradis. Din exterior totul părea calm şi senin, mă lăsam scăldată in lumină, parcă mă topeam încet, însă nimeni nu ştia ce era in mine. Nu ştiam nici eu. Totul se derula in fața ochilor, dar parcă nu simțeam cât de mult mă afectează, amorțisem. Ignoram durerea şi nu o lăsam să îmi fure clipa aceea de linişte. In schimb, aveam întrebări şi nelămuriri. Teamă. Nu m-am dat niciodată într-un roller-coaster, însă cred că ştiu care e senzația. Te oprești sus şi nu ştii când te va arunca brusc in jos. Esti undeva într-un punct, însă nu ştii când vei fi dărâmat de acolo.
Am mai luat o gură din ceai şi am văzut că soarele iar se pitise după norii plumburii. Ce va fi mai departe? Când se va termina totul? Oare acesta îmi e finalul? Am închis iar ochii, îmi era mai bine aşa.
Întrebări, întrebări, întrebări. Nu mă lasă niciodată. Se agață ca iedera de inima mea. Începe să bată vântul. E rece, tăios şi cumva, îmi place.
In fața mea am câteva plute şi primăvara îmi place sa stau pe geam şi să mă uit seara, înainte să apuna soarele, cum bat ultimele raze de lumină in puful împrăștiat de copaci. Acum, plutele sunt goale, nu au nicio frunză şi vântul îi apleacă cum vrea. Parcă aşa suntem şi noi. Ne vedem stejari, dar la prima adiere ne plecăm la pământ, ca plutele. Credem că suntem stăpâni pe toate, dar uităm că suntem stăpâniți de altele.
Am luat ultima gură de ceai. I-am zis lui Dumnezeu că nu mai vreau cafea amară şi m-a înțeles. Aveam nevoie de puțin dulce. De puțină bucurie. De pace. De putere de a accepta neînțelesul. Întrebările şi durerile amare le-am lăsat Lui. Ce rost are să mă îngrijorez, doar nu rezolv ceva. Oricum, e greu. Parcă prea greu. Însă următorul capitol va fi plin de bucurie. Deja simt asta şi chiar Dumnezeu mă asigură.
Am privit ultimii aburi din ceşcuță şi, odată cu ei, rugăciunile mele s-au înălțat spre Cer împreună cu melodia inimii. Acum, in sfârșit, e linişte.

luni, 8 ianuarie 2018

20

Mereu am spus că vârsta de 20 de ani
este cea mai frumoasă. Nu mă întreba de ce pentru că nu stiu. Însă, am zis să scriu 10 lucruri învățate de-a lungul vieții şi 10 lucruri despre mine.

1. Poveștile care merită cu adevărat să fie spuse conțin cele mai multe lacrimi şi eșecuri.
2. Ador albastrul şi chiar dacă este considerată o culoare rece, mie îmi exprimă căldură şi linişte.
3. "Râsul fără vreun motiv este cel mai frumos râs din lume."
4. Numele meu este Maurizia şi mult timp mi-am urât numele pentru că nimeni nu îl reținea şi trebuia să îl repet la nesfârșit. Însă, stiam că fiecare nume are o semnificație şi am căutat de curiozitate ce înseamnă şi am găsit "steaua mării".
5. Oamenii vin şi pleacă, important este să le scriu ceva in inimă şi să rămână pentru totdeauna.
6. Iubesc perioada interbelică şi îmi place să învăț cât mai multe despre aceasta.
7. Pot cădea de o sută de ori, dar mă voi ridica de fiecare dată şi voi fi de o sută de ori mai puternică.
8. Îmi place să stau pe bloc şi să privesc apusurile de acolo.
9. Scrisul este vocea mea.
10. Îmi plac romanele şi jurnalele de război.
11. Consider că doar in singurătate poți avea curajul să afli cine eşti.
12. Niciodată nu am putut alege o carte preferată, am prea multe pe care le-as pune pe același loc. Recomand cu drag cărțile lui Parinoush Saniee, Oscar Wilde, Antoine de Saint-Exupery, Cella Serghi, Svetlana Aleksievici şi F.S. Fitzgerald.
13. Am strâns in mâini stele şi cerul tot, am strâns imposibilul şi am învățat ce înseamnă credința.
14. Când sunt foarte emoționată vorbesc mult şi aiurea.
15. Am crezut că lacrimile sunt o povară, dar sunt adevărate binecuvântări.
16. Sunt foarte uitucă.
17. In viață nu trebuie să treci nepăsător, ci să ai inima expusă. Bineînțeles, asta costă. Dar, ce vei câstiga va fi vesnic.
18. Îmi place să scriu despre oameni, despre ce îmi transmit aceștia.
19. Atragi ceea ce ai în inimă.
20. Gândul că Dumnezeu ştie prin ce trec şi că are şi rezolvare mă liniștește de fiecare dată.

marți, 2 ianuarie 2018

Pentru anul 2018

Mă uitam la ceas. Mai erau zece minute
până la miezul nopții. Eram tare nerăbdătoare. Apoi, s-a auzit un 3,2,1 şi gata: sunt in 2018. Mă uitam la artificii, la oameni şi parcă toți așteptam ceva. Peste tot erau lumini şi cu fiecare sclipire care apărea pe cer, zâmbetul se făcea din ce in ce mai larg. Simțeam că va fi altfel anul acesta, că este ceva diferit. Şi chiar aşa este, un an complet diferit. Am şi râs, am şi plâns in prima zi. Era o vorbă înainte: nicio masă fără peşte. La mine este nicio zi fără lacrimi. Nu contează dacă sunt de bucurie sau de tristețe, important e că simt. Încă pot.
Mulți şi-au făcut o listă pentru anul acesta, cu ce îsi doresc. Eu nu mai am listă. Am scris sus, mare, un titlu: 2018. Acum, las paginile să fie scrise. Da, cred că nu îmi doresc ceva anul acesta. De fapt, stai, am o dorință: vreau să cresc. Nu vreau să mă gândesc la metode, dar voi creşte. Printre spini, printre stânci, prin ploi, prin furtuni, prin toate. O să cad, o să mă lovesc, o să spun că nu mai pot, o să vreau să mă opresc. Dar, voi creşte.
Eram in tren, mă îndreptam spre casă. Aveam căştile in urechi, ascultam muzică, dar nu prea eram atentă la versuri. Mă uitam pe geam şi tocmai vedeam primul apus din an. Era superb. La un moment dat am auzit cuvintele melodiei: "You know it isn't right and you know it should be better, never lose your fight, just keep pounding on the Heaven."
Să îmi îndrept privirea spre Cer. Chiar şi atunci când nimic nu are sens. Chiar şi atunci când este înnorat. Chiar şi atunci când inima îmi este făcută țăndări. Totul va avea sens. O prietenă mi-a spus că acesta e anul meu. Poate, deocamdată rup nişte legături. Trebuie să rup ca să fie bine. Să dispar o vreme ca să pot turna din nou.
In anul 2018 va fi bine, cumva. Poate nu binele pe care îl dorești tu, poate nu binele pe care îl desenezi aşa frumos in mintea ta, dar va fi bine. Ştie Dumnezeu ce face.

miercuri, 27 decembrie 2017

Anul acesta

Doamne, anul acesta a fost cu susul in
jos. A fost aşa cum nu mă aşteptam să fie. Am pierdut mult şi m-am lovit de multe stânci. Am căzut de multe ori şi am avut inima făcută bucățele. Nu am ştiut că port in mine atâtea lacrimi, nu am ştiut ce râuri am in inimă.
Doamne, anul acesta a fost anul renunțării. Au plecat atâția oameni din viața mea, nici măcar nu s-au întors ca să le fac cu mâna, dar măcar le-am scris in inimă ceva. E un lucru totusi, nu? Au plecat şi au crezut că nu ma doare, că o să îmi treacă cumva, in fond, toți trecem peste. Dar, nu s-au gândit la faptul că se duc cu o parte din mine şi că, undeva, rămâne o piesă lipsă.
Doamne, anul acesta am simțit dorul după oameni mai mult ca niciodată. Şi am descoperit cât de mult mă regăsesc in mare, in valurile şi in furtunile ei. E ceva sublim.
Doamne, îți mulțumesc pentru multele lecții învățate. Pentru rănile primite şi pentru florile crescute din ele. Pentru oamenii pe care mi i-ai dăruit, oamenii-îngeri eu aşa îi numesc. Au sosit când lumea mea se clătina.
Îți multumesc pentru treptele urcate, pentru văile in care m-ai aşezat. Pentru nopțile in care nu mă înțelegea nimeni, in afară de Tine, pentru zilele in care râdeam, dar Tu ştiai că e un râs acoperit de dureri. Pentru momentele de tăcere, pentru că abia acum am înțeles liniștea Ta. Pentru minunile făcute in taină, pentru credința care m-a ajutat să urc munții, pentru cei câțiva pași făcuți pe ape.
Doamne, îți mulțumesc pentru tot ce nu am înțeles încă, pentru apusurile pe care mi le-ai colorat aşa cum stii că îmi place, pentru cafeaua amară oferită zilnic dar Tu mereu o îndulceşti cu mult, mult zahăr. Îți multumesc pentru că m-ai
făcut să iubesc şi când nu se merita, că m-ai ajutat să lupt când mulți spuneau să mă opresc, să iert când altii radeau, aruncând cu pietre. Îți mulțumesc pentru binecuvântările primite printre picăturile de ploaie, pentru paşii care au umblat in suflet, pentru zilelele in care am fost o încurajare pentru cei din jur.
Doamne, Îți mulțumesc pentru fiecare durere pentru că, altfel, fără ele, nu eram aici.
Îți mulțumesc.

Meloman pentru o zi: Guy Lombardo - Auld Lang Syne




sâmbătă, 23 decembrie 2017

O noapte linistita

Este o noapte liniştită dar tu, cumva, te afli departe de acea linişte. Ai plecat demult in căutarea unei stele, ai auzit ceva de ea, dar te-ai rătăcit pe drum.
Este o noapte liniştită iar totul pare de netulburat şi plin de lumină. Ai crezut că supărările vor dispărea odată cu pâlpâirea jucăușă a beculețelor, ai crezut că veselia perioadei îți va stinge durerea din suflet, dar parcă totul e la fel.
Este o noapte liniştită, dar in inimă e tulburare. In depărtare se aud glasurile colindatorilor şi îi auzi cum cântă despre o stea care a luminat odată întreaga lume, dar nu ştii pe unde trebuie s-o apuci ca să ajungi la ea. Ți-ai ridicat privirea. Doamne, ce puzderie de lumini! Încotro să te îndrepți, pe unde să o iei şi unde trebuie să ajungi?
Demult, a fost aceeași noapte liniştită. Nişte păstori stăteau tăcuți, dar inimile aveau să spună multe. Multe frământări. Multe supărări, multe lacrimi pe care nu le puteau vărsa. Mai auzeai câte un glas care se ridica brusc in întuneric. Conversații simple, dar fără vreun sens. Probabil priveau spre cer, aşa ca tine şi îsi puneau întrebări in sinea lor. Brusc, in beznă, in noaptea aceea liniştit de apăsătoare apare o lumină. In mijlocul întunericului din inima lor, in mijlocul fricilor şi problemelor se naşte o dimineață. Se naşte o melodie cântată de primii colindători ai lumii, de îngeri.
Cred că eşti in căutarea unei stele, ca magii. Cauți întelepciunea, cauți soluții raționale, dar uiți că doar păstorii au avut parte de melodiile cereşti. Este nevoie de o inimă simplă pentru a auzi aceeași melodie pe care alții o caută in steaua tainică. Vrei să ajungi la iesle, dar drumul spre ea nu se face prin logică, ci prin credință. Păcat că te lași distras de Irodul tulburărilor. Sau de alte stele care te călăuzesc spre nicăieri.
Într-o noapte liniştită, Hristos S-a născut in auzul ușilor trântite cu nepăsare. Într-o noapte liniştită, magii şi păstorii, săracii şi bogații au realizat că omul este un fir de praf, indiferent de hainele purtate. Într-o noapte liniştită se pot întâmpla minunile, dacă ai credință. Într-o noapte liniştită, Hristos a murit, zguduind întreaga lume. Totuși, a venit şi o dimineață a învierii. Şi va mai fi o dimineață. De data aceasta, una veșnică.