luni, 24 august 2015

Luminiţa- fata cu bujori şi liliac

 Aveam vreo 8-9 ani. Nu prea mai ţin minte exact. Oricum, eram mică.
Când mergeam la mamaie, nu mai conta nimic. Ştiam că urma să merg prin parc cu tataie, mă jucam până târziu pe afară, cu alte cuvinte: vacanţă. Aveam un parc pe lângă şcoală, veneau multi copii, în special ţigani, spre seară. Nu mi-era frică de ei.
Într-o zi, era aproape prânz, mă dădeam în leagăn, ca de obicei. Stăteam şi câte o oră sau mai mult în leagăne. În timp ce mă dădeam, au venit nişte ţigănuşi: unii de vârsta mea, alţii mai mari. M-am dus la ei şi am început să mă joc cu ei. Pe tataie nu-l deranja că mă jucam cu ţigani. Ştia că nu mi-e frică de ei şi nu-i judecam. În ochii mei sunt tot oameni cu slăbiciuni ca românii.
În noul meu grup de joacă, era o fetiţă cu numele Luminiţa. Ironia numelui ei e că mi-a rămas în cap. Mereu îmi aprinde amintirile din acel parc. Avea pe atunci 12 ani. Era brunetă sau vopsită roşcat închis. Nu mai ţin minte. Am făcut amândouă cunoştinţă. Era îmbrăcată sărăcăcios. M-am jucat mult cu ea. Apoi tataie mi-a spus că mă duce la McDonald's. Bucurie mare !

- Dar Luminiţa ?
- O luăm şi pe ea, a spus tataie.

Acum bucurie la pătrat.
Ne ţineam amândouă de mână. Mergeam, râdeam, vorbeam. Bineînţeles că lumea se uita la noi. Mai întâi la mine, apoi la Lumi. La ea se uita urât. Apoi la mine se uitau urât. Aşa e lumea. Urâtă. Urâtă când judecă.
La McDonald's era, intr-un colt, un loc de joaca pentru copii. Era ca un fel de ţarc mare plin cu bile si un mini-tobogan. Eu am mancat, dar a existat un lucru pe care nu l-am putut ierta lui tataie. Nu i-a cumparat si ei. Din ce motiv, nu stiu. Eu, na, copil, nu m-am gandit sa-i dau si ei din portia mea. ( spre rusinea mea ). Ea apoi s-a dus si a cersit la o masa un sendivs. A mancat cu pofta, apoi ne-am dus amandoua la tarc. Din cati copii erau acolo, nu mai era niciunul. Ii luasera parintii. De ce ? Pentru ca era o tiganca in tarc. Se uitau urat la mine si la ea. Apoi vorbeau intre ei. Nu-mi pasa. Si nici ei. Apoi am inceput sa vorbim mai mult. Mi-a spus ca avea o prietena care a fost violata si ii venea sa planga. Mai avea cativa fratiori si cel mai mic era in spital si nu se descurcau prea bine financiar. Simtea nevoia de a vorbi cu cineva, de a se descarca.

M-am mai intalnit cu ea de 2-3 ori in parc. Apoi a inceput scoala. Ce m-a mirat cel mai mult, dupa cativa ani, a fost ca ea niciodata nu mi-a cerut nimic, nu a cersit niciodata de la mine. Tot ce mi-a cerut au fost cateva jucarii pentru fratele ei din spital. In rest, nimic. Ar fi putut profita din plin de moment.

Dupa ce s-a terminat scoala si a venit vara iar, nu am mai vazut-o pe Lumi. Pana intr-o zi. Eram cu mami si cu tati. Ei nu m-ar fi lasat sa ma joc cu tiganii. Nu-i condamn. Le era frica. Am vazut-o prin centru. Si ea m-a vazut. Si stiti ce am facut ? Nu i-am zis buna, nu i-am zambit. Am intors capul si m-am prefacut ca nu o cunosc. Mi-era, pe atunci, rusine pentru simplul fapt ca era tiganca. Ea a observat gestul. A plecat ochii si a trecut pe langa mine.

Anii au trecut si ajunsesem in clasa a V-a. Eram in drum spre scoala, cand am vazut-o. M-am inrosit toata. Ea m-a salutat prima. Se schimbase. Avea vreo 16 ani. M-a intrebat ce fac. I-am raspuns. Apoi a plecat ochii in pamant si a disparut pentru mult timp.
Am revazut-o prin clasa a 8-a, parca. Era gravida.
Am revazut-o prin centru pe urma. Era inalta, slaba, cu aceeasi privire- parca mai trista, totusi. Ea nu ma mai saluta. Dar stie cine sunt asa cum si eu stiu cine este.

Acum o vad doar primavara. O vad pe langa piata in acea perioada. De ce ? Pentru ca atunci infloresc bujorii si liliecii. Ii fura si-i vinde cu zambetul pe buze. Ma uit la ea doar de la distanta.

Are un cos impletit de nuiele plin cu bujori, lilieci si parfumul acelei vacante imprastiat in urma ei.

Un comentariu: