sâmbătă, 12 septembrie 2015

Nu spune " Cand voi fi batran... "

Ieri s-au implinit 14 ani de la Atentatele de pe 11 septembrie 2001. Mii de morti, sute de raniti. Tot atatea inimi si suflete distruse, vieti schimbate si vise naruite. Nimeni, din acele turnuri si din cele 4 avioane, nu a putut prevesti asa ceva. Oameni de toate varstele s-au urcat in avion, s-au asezat pe locurile lor, au luat o carte, ascultau muzica, vorbeau unii cu altii, asteptand sa ajunga la destinatie. O zi ca orice zi. La fel si oamenii de toate varstele care lucrau in Turnurile Gemene. S-au trezit de dimineata, au mancat, si-au imbratisat copiii si sotul/ sotia, s-au urcat in masina, au urcat in cladiri si incepeau munca. Nimeni nu banuia nimic. Pana ce primul avion a intrat in unul dintre Turnuri. Cata panica sa vezi acel avion indreptandu-se fix spre tine, sa nu ai unde sa fugi, sa-ti vezi moartea cu ochii. Apoi cel de-al doilea avion a intrat in celalalt Turn. Tipete, teama, nelamuriri, oameni morti si raniti. Apoi, cand te intrebai ce putea fi mai rau, alt avion a intrat in Pentagon si ultimul s-a prabusit pe un camp.

Ce e mai groaznic este unde s-au dus miile acelea de suflete ? Cati s-au gandit ca vor muri in acea zi frumoasa si cu cerul senin? Nici 1/4 macar. Cati au fost pregatiti sa dea socoteala de tot ce au facut si au gandit? Cati  se gandeau la Dumnezeu si ca intr-o zi nu vor mai fi pe Pamant ? Cati si-au pretuit viata cu adevarat si au lasat ceva frumos in urma despre ei ?
Nu esti stapan pe viata ta. Nu stii cand va fi ultima ta suflare. Esti pregatit sa dai ochii cu Cel ce te-a creat, cu Cel ce ti-a dat viata, cu Dumnezeu ?

-Da' ce, dom'ne, pana la 60 de ani mai am ! Atunci ma voi gandi la Dumnezeu, nu acum, cand sunt atatea de facut !
De unde stii tu ca mai apuci 60 de ani ? Poate mori la noapte, maine, luna asta.

-Lasa, fata draga, cand voi fi pe patul de moarte, atunci Ii voi zice lui Dumnezeu sa ma ierte !
De unde stii ca vei mai apuca ultimele 5 minute ca sa rezolvi treaba asta ? Noi, oamenii,  suntem nimic, suntem ca iarba care se usuca si moare. Nu iti irosi viata. Nu te pacali singur. Traieste fiecare moment in viata ca si cum ai muri azi. Traieste fiecare zi in lumina, nu in tot ce iti ofera lumea asta. Ca tot ce inseamna lumea asta se rezuma in 3 lucruri: pofta ochilor, pofta firii noastre si laudarosia vietii. Si, ca orice pofta, trece iar laudele sunt uitate si sterse. Apoi te trezesti ca ramai cu mainele goale, cu ochii plansi, cu trupul ranit si sufletul stins.

Nu amana. Nu e important cum sa oferi trupului tau placeri din viata aceasta ci cum oferi hrana sufletului si cum ai hranit si vietile altora prin el. Cand vei muri, atunci va incepe viata. Sau moartea. Alegerea este doar a ta.

2 comentarii:

  1. ......nimeni nu stie cand va pleca in alta lume,in alt timp si in alt spatziu.Relatzia cu Dumnezeu terbuie cultivata in familie,incepand cu varsta primilor ani.Numai in acest fel va incerca sa traiasca in dragoste si armonie cu semenii sai,sa respecte natura,sa protejeze animalele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este. Relația cu Dumnezeu trebuie semănată de mici în inimile noastre. Dar, mai presus de iubirea plantelor și a animalelor, care nu este greșită, dar nu trebuie pusă pe primul loc, este sa iubim pe Dumnezeu cu o inima curata :)

      Ștergere