joi, 17 septembrie 2015

Regasire

Nu stiam ce se intampla cu mine. Nu ma simteam bine cu mine, cu propria persoana. Nu stiam ce sa mai fac. Am incercat fel de fel de feţe, am imprumutat de la fiecare cate ceva si tot nu imi placea de mine. Ma schimbasem mult, dar nu in bine. Si am realizat de ce. Fugeam de mine. Ma ascundeam de ce insemna " eu ". Luasem atatea haine de la altii si atatea masti, ca nu mai stiam cum eram cu adevarat. Voiam sa fiu diferita, originala, dar eram la fel ca ceilalti. Personalitatea mea era ca la second-hand. Cand gaseam mai multe, le luam pe toate cu un pret foarte ieftin. Si ma lasau cu zgarieturi in interiorul meu. Dar m-am uitat in oglinda. Nimeni nu poate fi ca mine, asa cum nici eu nu pot fi la fel ca altii. Eram originala, eram eu, unicata. Si am vazut ca am si eu un pret mare ca toti oamenii. Nu sunt o fiinta ieftina. Am incercat sa nu ma mai uit la altii, ci sa ma uit la mine si la Dumnezeu. Oamenii sunt inselatori. Greu afli cum sunt ei cu adevarat. Am fugit atata timp de mine, pana am obosit si am ajuns ca intr-o padure deasa, unde era intuneric. Imi era teama. Fel de fel de ganduri imi veneau in cap: " Tu nu esti ca EA, tu nu ai facut ce a facut EL, tu nu vei reusi, nu te vei ridica ca X etc ". Da. Poate nu voi fi ca altii, nu voi avea acelasi succes incat sa imi zambeasca toti si sa fie invidiosi pe mine. Poate nu voi arata ca una de pe coperta sau ca fata care sta vizavi si toti se uita dupa ea. Poate nu voi fi remarcata in viata asta. Dar stiu un lucru: m-am regasit. Si, deodata, in padure, a intrat o lumina. Era o lumina calda si placuta. Am inceput sa plang. Mi-au picat toate mastile urate si solzoase si am pus mana pe fata: era curata, neteda. Zambeam. Imi simteam trupul usor. Eram eu. Si nimeni nu putea inlocui asta. Nu voiam sa ma mai las influentata de nimeni. Nu voiam sa mai las societatea sa-mi conduca viata. Nu mai voiam ca fatarnicia si invidia sa locuiasca in inima mea. Voiam sa fiu libera. Am primit cadou niste aripi si am reusit sa ies din padurea aia intunecata. Am vazut ca, deasupra ei, erau culori si lumina. Caldura si iubire. Stiam ce aveam de facut. Sa raspandesc iubirea si increderea in ceilalti. Asa ca, in timp ce zburam, am luat in pumni toata lumina care puteam sa o iau cu mine. Cand am aterizat pe pamant si ma indreptam spre casa, am impachetat aripile si le-am ingropat sub un copac. Aruncam pe o parte si de alta a strazii cate o particica din lumina de sus. In noaptea aceea, stelele au stralucit foarte tare si am vazut cum un om a gasit aripile mele, le-a luat, i-a picat o mască de pe fata și a zburat la cer, liber si fericit cum eram eu

2 comentarii: