joi, 26 noiembrie 2015

Punct si de la capat

- De ce, Doamne ?!

Ma plimbam prin padure. Toate frunzele cazusera. Poate de la framantarile mele, poate din cauza suspinelor mele am dezgolit copaci intregi. Tremuram. Frigul din sufletul meu imi zguduia tot trupul. Cate o frunza incerca sa-mi sopteasca ceva, dar nu voiam sa aud pe nimeni. M-am asezat langa un copac si mi-am lasat lacrimile sa curga in voie.

- O, Tata, nu am putere ! Sunt jalnica ! Uita-te la mine: nu sunt buna la nimic, nu merit nimic de la Tine !
- Te iubesc, fiica Mea.
- Poftim ?!
- Te iubesc, fiica Mea.
- Dar, Tata, Ti-am gresit asa de tare...cum poti sa ma iubesti ? Uita-te la sufletul meu.
- E asa de frumos.
-Tata, dar e negru ! E hidos !
- L-am spalat. E alb, curat. Orice lucru il fac frumos la vremea lui.
- Tata, dar nu merit iubirea Ta. Si, uite, nu pot sa ma ridic din problema mea. Am incercat si tot am cazut. Uite ce rani urate mi-am facut... Si nu numai mie...
- Fiica Mea, te-am iertat. Am aruncat totul in marea uitarii. Ia-o de la capat, vei reusi.
- Cum poti sa fii atat de bun cu mine cand eu sunt asa de... de...
- Te iubesc, fiica Mea. Am murit pentru tine, am inviat pentru tine. Esti de pret in ochii Mei. Vei reusi, cu Mine vei reusi. Te-am carat in brate cand nu ai mai putut inainta, am ras cand tu erai bucuroasa, am plans cu tine apoi ti-am sters lacrimile. Esti asa de pret in ochii mei.

 Si am plans. De bucurie. Dragostea Lui a intrat pana in cea mai mica celula din mine. Voi reusi. Da ! Deja am reusit. Dumnezeu m-a ridicat din groapa cea mai adanca. Ce poate fi mai minunat ?

Am sters lacrimile si m-am uitat spre cer. Era innorat dar era asa de frumos. M-am intins pe covorul de frunze si am ascultat ce vorbeau ele. Cred ca vorbeau de primavara.

Un comentariu:

  1. Ce bine că avem un Tată în ceruri care ne iubește atât de mult și ne mai dă o șansă de câte ori Îi greșim!

    RăspundețiȘtergere