sâmbătă, 12 martie 2016

Pentru ce te mahnesti, suflete ?

Uneori ma simt distrusa.
Alteori ma simt inutila.
Uneori nu inteleg anumite lucruri.
Uneori gura zambeste, dar sufletul e daramat.
Uneori nu inteleg de ce trebuie sa trec prin asta.
Alteori nu imi dau nici macar o sansa.
Nu inteleg cum Dumnezeu ma poate considera o luptatoare.
Uneori aleg sa lupt singura. Fara sa vreau.
Uneori sufletul imi tremura si ochii sunt tristi.
Nu inteleg cum Dumnezeu inca mai are rabdare cu mine.
Nu inteleg cum Dumnezeu inca imi spune sa nu renunt, sa lupt, cand parca rugaciunile mele sunt din ce in ce mai slabe.
Nu inteleg de ce inca imi spune ca, prin El, voi straluci ca lumina in mijlocul zilei.
De multe ori plang. Asa ma descarc. Asa stiu ca pot merge mai departe. Plangand. Am auzit ca lacrimile purifica sufletul. Ca se topesc poverile daca plangi.
Eu mai stiu ceva: ca lacrimile ma apropie si mai tare de Dumnezeu. Il simt atat de aproape. Stiu ca ma asculta. Are rabdare. Are rabdare sa-mi vars amarul inaintea Lui. Uneori nu-L las sa vorbeasca, asa sunt absorbita de probleme. Si apoi tac. Vreau sa aud ce vrea sa-mi spuna Tatal Ceresc.
Nu stiu de ce trebuie sa trec prin asta. Nu stiu. Dar stiu ca nu sunt singura. Oh, si lumea asta oricum nu e casa mea. Si mai stiu ca Dumnezeu imi poarta de grija, ma iubeste. Stiu ca intr-o zi vor merita toate lacrimile, durerile si luptele. Cand se vor sfarsi toate lucrurile astea si voi trece la un nou capitol, randunelele vor veni inapoi la geamul meu si teiul din fata bucatariei va inflori.

" Pentru ce te mahnesti, suflete si gemi inauntrul meu ? Nadajduieste in Dumnezeu, caci iarasi Il voi lauda ! " Psalmul 42:11



( este o cantare veche, dar asa de draga sufletului meu )

4 comentarii: