miercuri, 4 mai 2016

Buna, ma mai cunosti ?

Buna. Doar strainii isi spun " buna ". Cei care se cunosc zambesc, rad, fac cu mana. Dar noi ne
spunem " buna ". Te privesc in ochi, pe tine omule. Sunt reci si goi. Uscati, fara lacrimi, fara culoare, fara viata. Fata ta este crapata, fruntea incruntata mereu. Nimic nu te mai multumeste. Soarele nu-ti mai poate topi gheata de pe chip, lumina nu mai intra in inima. Cand treci pe langa mine, bate vantul cu putere, darama trecatorii, le spulbera gandurile. Nu te mai uiti si in jurul tau, nu mai iubesti. Furi visele, stingi focul, pasiunea, stergi frumosul. Esti transparent, dar eu te vad. Tu, nimic. Nu-ti mai ridici ochii spre mine. Pana si pasarile se opresc din cantat. Ce se intampla cu tine ? Unde iti sunt cuvintele ? Unde iti sunt versurile ? Unde e paleta de culori ? Unde e foaia aia alba pe care scriai mereu credinta si speranta, credinta si speranta pana iti obosea mana ? Unde e rasul ala molipsitor ? Unde sunt mainile care ajutau si ridicau ? Unde sunt mainile care rupeau frunze si flori si le aruncau pe toate in aer ? Unde iti este inima ? Nici macar nu ai realizat ca eu lipsesc. Ca ti-a picat ceva. Ca nu mai esti complet. Te-am strigat. Te-ai intors. Mi-ai zambit, dar ai zis ca nu mai ai nevoie de mine. Cu mine, erai prea sensibil. Prea frumos. Erai viu. Acum mergi, dar esti mort. Dormi, dar tot obosit esti. Pentru ca nu ma mai ai. Dar daca te razgandesti, sunt aici. Te astept in locul unde m-ai pierdut. Si cand ma vei primi iar, sa-L primesti si pe Dumnezeu. Ca sa nu murim amandoi pentru totdeauna.
           
Cu drag, sufletul tau.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu