sâmbătă, 17 septembrie 2016

Am strans in pumni cioburi

Stii, eu visez prea mult. Atat de mult, incat nu mai stiu ce e aia realitate. Pana intr-un punct in care m-am ciocnit de ea- si aia da lovitura.
Eu sunt fata care crede ca totul se poate. Cea care vede totul roz si atunci cand cerul e negru. Sunt "aia" care e naiva si nu are vreun farmec unic. Sunt fata care crede ca alunga ploaia pentru putin timp din inimile oamenilor si care aduce zambetul timid facut din coltul gurii.
Asa credeam-pana cand m-am trezit ca am spart toate acele vise. M-am trezit imbratisand cioburi, facandu-mi rani adanci. Dar eu nu stiam ce fac pentru ca nu ma durea nimic. Am ramas pe genunchi, analizand fiecare ciob in parte. Aveam lacrimi pe obraz. Voiam sa le lipesc la loc, dar ce mai poti face cu o vaza crapata ? Nu mai poate tine apa, nu mai poti tine o floare proaspata in ea. Am plans in hohote pentru ca eram goala. De fapt, eram transparenta. O ceata, un abur printre alti oameni. Ma las dusa de un vant care duce catre nicaieri, aruncand cioburile in toti. Oare ma vor vedea?

4 comentarii: