vineri, 21 octombrie 2016

Toamna sufletului meu

A ajuns si toamna. Anotimpul meu preferat, anotimpul in care totul mi se pare atat de frumos si de calm, anotimpul acceptarii, anotimpul care imi spune ca, la un moment dat, exista o pauza, ca mai tarziu, sa renasti cu noi puteri.
Doamne, de data asta toamna m-a gasit confuza si obosita. Nu m-a luat pe nepregatite, stiam ca va veni incet apoi brusc isi va revarsa toata amaraciunea, acoperind fiecare coltisor cu frig si ceata. Doar ca, acum e mult prea multa ceata si  nu vad. Incerc si lupt si cad, ma ridic, cad, ma ridic dar lupta a devenit prea puternica. Nu mai am putere. Norii sunt asa de josi si grei, parca vor sa ma ia pe sus. Of, si de m-ar lua si m-ar duce la Tine, Doamne ! Uneori ploua si nu stiu unde. Lacrimile s-au amestecat cu picaturile si se scurg incet, in mine. Inima e ca un burete si da, accept tot pentru ca asa sunt eu. Accept toate vijeliile, crezand ca pot face fata curajoasa, dar de multe ori m-am avantat in furtuna fara Tine.
Draga mea toamna, spune-mi ce vrei sa ma inveti acum ? Unde ma va duce vantul tau taios ? Unde voi ateriza ? Iarta-ma ca te-am primit cu o imbratisare rece si cu un zambet prefacut dar acum te rog sa lasi ploaia ta rece peste mine, sa-mi treazeasca inima la viata.
Doamne, stiu ca esti langa mine, dar totusi nu Te simt. Stiu ca vrei sa am credinta, dar stii de cate ori mi-a fost spulberata de unii si de altii. Au crezut ca sunt tare dar numai Tu ma stii. Am incercat sa rezist loviturilor, iubindu-i dar ei au profitat. Si stiu ca Tu ai vazut asta.
Toamna, te primesc cu drag in suflet, dar si cu teama. Ai grija, te rog.

2 comentarii: