duminică, 15 ianuarie 2017

Sunt un om urat

Sunt un om urat. Acum cred ca iti
imaginezi ca sunt vreo hidoşenie de om sau poate imi vei spune " Nuuu, societatea e" (si totusi,da: societatea e urata). Dar nu ma refer acum la exterior. Ai ghicit: la interior.
Sunt un om urat. Sunt asa de urâtă cand vorbesc pe altii de rau. Sunt oribila. Sunt asa de urata cand zambesc si ma uit cu superioritate la ceilalti, încât ochii imi par doua găuri negre din cauza mandriei si a felului in care ii privesc pe ceilalți. Dar stii cand sunt urata urata? Când sunt fatarnica. Vai, asta e cel mai înalt grad de urâțenie. Când ma prefac ca nu aud strigătul celui care are nevoie de mine, cand ma prefac ca sunt bine, când arunc cu pietre si nu iert, cand judec si nu ma doare de cel cazut de langa mine si dupa ce ca e cazut, ii mai dau si eu cativa pumni si cateva picioare, ca sa fiu sigura ca nu se mai ridica. Când arat cu degetul si nu fac eu ceea ce trebuie, cand promit si stiu ca nu pot împlini, cand zambesc dar de fapt urăsc, cand întind mâna, dar la spate am pregatita sabia, cand fac ceva pentru oameni, pentru aplauze, dar de fapt Cerul nu ma aplauda, ci Iadul întreg. Da, atunci cand fac toate astea, sunt un om urat.
Tu cum esti ?

2 comentarii: