duminică, 9 aprilie 2017

De Florii

În drum spre biserica, sora mea imi
spune ca de abiaasteapta sa apara flori pe strada, pe asfalt. I-am spus ca pe acolo nu prea cresc flori. Ea m-a intrebat de ce si a spus ca tot asteapta sa crească flori din asfalt. Si eu astept asta, odata cu ea.
Inimile noastre, uneori, se aseamănă cu asfaltul. Nu creste nimic. Nu e viata. Nu e parfum. Astăzi sunt floriile. Intrarea lui Isus in Ierusalim. In ciuda urărilor, El plângea si suferea înăuntrul Lui. Pentru ca stia ca din suferinta si durere vor creste grădinile pline de viață.
Acolo ai fost si tu si eu. Amândoi L-am intampinat cu ramuri de finic. Amândoi am strigat "Osana!". Amândoi am strigat dupa "Baraba!". L-am condamnat împreună cu multimea. Amândoi L-am răstignit. Amândoi aruncam cuvinte pline cu fiere si oțet.
Dar cand a intrat Isus in Ierusalim, intrase Soarele. Intrase Viața. Dar cine trebuia sa o aducă din belsug, trebuia sa moara mai intai.
Daca L-ai intampinat pe Isus si azi cu ramuri de finic, dar inima ta e ca asfaltul, neputând sa crească viata, degeaba. Pentru ca Isus inca plange pentru inima ta. Lasa-L sa o atingă. Sa fii o mireasmă plăcută. Sa fii o grădină acolo unde esti asezat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu