vineri, 28 aprilie 2017

Mă departez...

Nu pot. Adevarul asta e. O sa rămână
doar la ideea de vis. Stiu ca incurajez, stiu ca spun sa nu renunți, sa visezi, sa atingi stelele, sa lupți. Dar eu sunt eu. Sunt diferită, sunt altfel. Si lumea e prea mare fata de mine. Ma uit in toate părțile, dar teama e atat de mare. Si totusi, daca as face un pas... dar daca greșesc ? Daca nu e bine? Dar daca voi regreta o viata întreagă pentru ca nu am încercat?
La ce visez eu nu e imposibil. Dar ti-am zis, ramane întrebarea, vesnicul "daca". Asa ca ma voi întoarce cu spatele si ma voi aseza putin. Sa ma ierti daca nu stau cu fata la tine. Dar as vrea sa ma uit in zare si sa visez cu ochii deschisi. Măcar asa, in felul asta, voi reusi. Măcar in mintea mea.
Imi pare rau ca mă rănesc asa de tare. Imi pare rau ca mă descurajez singura. Dar ce rost are? Ce rost mai are?...

Un comentariu:

  1. Tu traiesti prea mult in creier si iti faci o multime de ganduri. Coboara in inima si linisteste-te! Bucura-te de ceea ce Dumnezeu iti daruieste si incearca sa pastrezi acele stari pe care Dumnezeu ti le daruieste: de iubire, optimism, incredere!

    RăspundețiȘtergere