joi, 13 aprilie 2017

Perfect prin imperfecțiuni

Stii, m-am saturat de măstile puse. De
zambetele false. De momentele in care mi-a fost rusine de mine. Rusine de ceea ce sunt. Cum am putut? Cum am putut sa-mi fie rusine de greselile mele, cand am avut atat de mult de invatat de la ele? Cum am putut sa ma ascund prin personalitățile altora, cum am putut sa doresc sa fiu ca altii, cand ca mine nu voiam sa fiu? Sa accept ca sunt unica? Ca am si eu ceva valoros? Ca sunt si eu de pret exact asa cum sunt, cu imperfecțiunile mele, cu greselile, trecutul, tot ce tine de fiinta mea? De ce sa imi fie rusine ca exist, ca sunt om? De ce sa nu iubesc ce a creat Dumnezeu? De ce sa imi ascund felul de a fi, de ce sa imi ascund bucuriile vieții de dragul de a nu părea o ciudata? De ce sa nu accept ca sunt DIFERITĂ? Abia acum am inteles, dupa atâția ani, ce cuvant frumos e. Diferită. Da. Am inteles ca nu trebuie sa ma schimb eu ca sa fiu acceptata de ceilalți. Cine ma iubeste, ma iubeste exact asa cum sunt. Daca ma voi schimba, nu o voi face pentru o persoana, ci pentru Dumnezeu. Sa calc pe urmele Lui.
Cum ar fi daca ti-ai da jos măstile? Daca ai vedea ca esti un om frumos, indiferent de ce ai facut si prin ce ai trecut? Ca nu esti definit de greselile tale si ca iti poți schimba felul de a trai? Cum ar fi daca ai zâmbi cu adevarat, dupa atata timp? Daca ti-ai lasa sufletul sa plutească usor? Sa nu mai fie acoperit de "ce mi-as dori sa fiu ca X sau Y"? Sa nu iti mai fie rusine cu tine. Esti un luptător. Nu mereu vei castiga, nu trebuie sa te compari cu altii. Esti tu. Esti unic. Facut perfect prin imperfecțiuni. Tocmai asta e frumusețea. Ca Dumnezeu ia tot ce spart si faramitat si cladeste ceva nou.
Zambeste, traieste, iubeste!

2 comentarii:

  1. Scoți niște cuvinte așa geniale la unele articole încât rămân așa și zic: măi :D într-un sens bun.

    Foarte frumos. Un articol special. Sper ca îți și amintești de el mereu. Hug .

    RăspundețiȘtergere