vineri, 5 mai 2017

Rătăcire

Ai o lacrimă ce o tii ascunsă de ceva timp. Si mai ai un zâmbet sters de Soare. Ti-am vazut cicatricea ascunsă printre măsti. Si am simtit tremurul framantarilor tale.
Ti-am auzit râsul fals, care se spărgea in mii de cioburi, mii de suspine. Am vazut ca esti o stâncă, dar ce fragil esti pe dinăuntru. Cat de serios esti in fata lor, dar cat plângi in umbra ta.
Am vazut ca ai un suflet pitit printre frici si gunoaie. Am pus mana pe pieptul tau si am simtit ca se zbate ceva, cate o bătaie la un veac distanță parca. Si nu stiu de cat timp nu ai mai pus mana pe inima. Poate e bolnavă. Poate ar trebui sa o duci la un Ceasornicar de inimi.
Când vei renunța la întunericul din jurul tau? Când vei da drumul umbrelor ce te țin asa de strâns de mâini? Ai senzatia ca îmbrățișarea lor e dulce, dar otrava te-a ametit.
Am vazut ca ai privit spre Cer odata, căutând Lumina, dar necredinta ta a întunecat inapoi zarea.
Stiu ca dimineata e foarte frumoasa. Dar si apusul are farmecul lui. Noaptea nu inseamna neaparat sfârșitul, dragul meu. Uneori, ne regasim drumul in mijlocul întunericului. Când străluceste ca o torță Lumina.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu