marți, 20 iunie 2017

Dor de ducă

Ah, şi cât mi-e dor să plec, să las totul
baltă, să îmi iau un ghiozdan în spate şi să mă urc în primul tren. Să nu mă uit înapoi, ci să înaintez şi să cobor undeva, intr-o gară oarecare. Să mă opresc în mijlocul ei şi să îmi las inima să o ia la goană, să simtă tare. Mi-e dor de oameni străini, să scriu despre ei când nu se așteaptă, eu undeva în umbră, cu soarele în spate, cu creionul si caietul după mine, scriind despre Lumină si doruri ale sufletului. Să îmi las picioarele să meargă pe străzi neumblate, să îmbrățișez fiecare vis din mine, fiecare foşnet de vânt, să mă arunc în mijlocul necunoscutului.
Într-o zi am să îmi iau un bilet şi am să mă duc, am să mă pierd în fiecare lucru ascuns, am să strâng amintiri. Eu, cu un ghiozdan în spate, cu creionul într-un buzunar si caietul în mâna, cu priviri curioase şi un drum lung si frumos în față. O pasăre în libertate, o mierlă care cântă în ploaie, o libelulă care strălucește în noapte.

Un comentariu:

  1. Mi-e dor...
    Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
    Mi-e dor de viaţă, ca de bucurie.
    Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
    Mi-e dor de clipa fără de sfârşit.

    Mi-e dor de vise care-s împlinite
    Mi-e dor de taine nedescoperite.
    Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
    Mi-e dor de mine şi mi-e dor de... Tine.
    (Mariana Simionescu)

    RăspundețiȘtergere