marți, 4 iulie 2017

Poate ca e greu, dar nu renunt

Nu inteleg nimic din ce se intampla acum. Am senzatia ca nu e nimic la locul lui, privind in inima mea. E iar dezastru, iar furtuna a facut iar probleme. Mie imi plac furtunile, dar sunt diferite: sunt unele care ma racoresc, altele care ma bucura. dar sunt cateva care fac dezordine mare si creeaza haos. Cred ca e bine sa iti lasi furtunile din tine sa strige. Sa nu le ascunzi, sa le lasi asa, sa faca haos in tine si sa vezi ce ramane dupa ea. Ce e spulberat usor si ce ramane inradacinat. Ce se indoaie repede si ce ramane in picioare.
Nu imi place sa nu stiu ce va fi mai departe. Ma cam sperie asta. Uneori e palpitant, fiecare zi fiind o noua aventura la care pornesc cu sufletul la gura, iar alteori ajung la niste intersectii si nu stiu unde sa merg. Culmea, mai e si ceata, ca sa fie mai frumos. Am sperat ca va fi diferit de data aceasta, dar am senzatia ca zilele se scurg la fel de incet si repede, nici nu imi dau seama, dar simt ca nu imi pot atinge visele despre care am tot vorbit in ultimul timp.
Sunt asa ametita si nu pot trai cu adevarat. Am atatea in cap si nu pot face nimic, nu pot incepe cu ceva, nu stiu ce sa fac sau unde sa ma duc. Dar stiu ca ma pot ruga. De fapt, nu, acum nu pot. Nu am cuvinte, dar ti-am mai zis ca suspinele sunt mult mai intelese decat cuvintele. Nu mai am putere si acum parca toti tac. Dar daca Dumnezeu da aripi si vise, inseamna ca voi zbura la un moment dat, nu? Acum sunt la pamant si tanjesc sa-mi ridic aripile. dar cred ca imi lipsesc credinta si curajul. Unii deja sunt spre Cer, au sarit demult peste frica, dar ma gandesc ca nu voi reusi. In fond, esecul face parte din viata de zi cu zi, iar de succes ai parte mai rar.
Care imi e scopul? Oare chiar sunt folositoare? Oare chiar e ceva spectaculos in viata asta? Asa am crezut pana zilele trecute. Am crezut ca pot si ca totul e frumos, chiar si cand e greu. Doamne, si ce greu e acum. As vrea sa las balta tot, dar e ceva in mine care nu vrea sa renunte.
As vrea sa fiu o minune, dar se pare ca acum astept si eu cateva. Iar sunt in apus. Incerc sa numar stelele, dar cand ajung la 20 ma incurc, ca se amesteca stelele cu lacrimile mele si la un moment dat cad ca niste scantei.
Nu stiu de ce te-am incarcat cu astfel de ganduri, dar asta e jurnalul meu. Cred ca te-ai obisnuit cat de cat cu mine, nu-i asa? 

3 comentarii:

  1. Sunt aici! Vad zbuciumul tau, dar nu te panica! Dupa orice furtuna iese soarele. Totul va fi bine! Furtunile curăță ranile. Priveste tinta norilor! De unde vin si incotro vor sa mearga. Nu incerca sa opresti norii... nici nu intoarce spatele...doar urmareste-i si eventual ajuta-i sa se indrepte unde trebuie! Furtuna trebuie ascultata...nu înfruntată. Insista cu intelepciune atunci cand simti ca trebuie! Dumnezeu are un scop cu tine! O minte inteleapta intotdeauna este folisitoare!Intelepciunea este un adevarat spectacol in viata asta...cu conditia sa fii un regizor de exceptie...Tu esti extraordinara! POTI!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe când treceam printr-o perioadă grea, Dumnezeu mi-a vorbit că El va aduce la normal toate lucrurile care mi se par anormale în viața mea. A trecut destul de mult timp de atunci până la împlinirea promisiunii, dar ce mă bucur acum să văd că Dumnezeu a făcut ce mi-a spus!
    Courage, dear heart, He is with you! >:D<

    RăspundețiȘtergere