vineri, 11 august 2017

La vremea ta

Uneori, ai senzatia ca ceea ce faci nu e destul sau nimeni nu te observa. Incepi sa privesti la altii, la
munca lor si observi cum sunt aplaudati, primind laude, iar tu te zbati, incercand sa dai tot ce ai mai bun din tine, dar tu esti in umbra. Tu nu esti ca ei. Nu-i asa ca acesta este primul gand care iti apare in minte?
Comparatia.
Comparatia iti fura bucuria.
"El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui...".
Daca privesti mereu in curtea vecinului, nu vei fi niciodata bucuros de ceea ce faci. Tu trebuie sa cresti, iar asta nu se va intampla daca te hranesti mereu cu roadele altora. Cred ca viața e cu adevarat frumoasă atunci cand esti multumit. Când nu mai privesti in curtea vecinului, privindu-i iarba verde. Când din putin faci o mare comoară, pe care nu o ascunzi de ceilalți, dar in inima ta e bine îngropată. Cred ca asta e fericirea si mereu am crezut ca se afla undeva departe si oboseam alergând dupa ea, mai intrebam pe unul-altul daca stie drumul si am rătăcit, dorind sa am ce au ei.
Nu privi la ceilalti. Munca ta e doar a ta. Ce ti-a fost dat sa faci, doar tu poti face. In momentul in care vei multumi pentru darul primit si in momentul in care vei lucra cu bucurie, nu pentru competitie, atunci vei face roade la vremea ta. Pana atunci, nu te astepta ca Dumnezeu sa iti daruiasca mai mult daca tu nu pretuiesti daruirea unui pahar cu apa unui copil.
Un copac nu priveste la altii cum fac roade si nici nu se plange. El creste in liniste, fara aplauze, batut de ploi si furtuni, crescand in arsita zilei, iar la momentul potrivit, nu cand vrea el, face roade cu care bucura pe multi.
Tu lucreaza cu toata inima, fara sa renunti, arunca samanta, arunca lumina si dragostea, foloseste ce ti-a fost daruit, nu ingropa talantul, doar pentru ca X si Y au mai multe aprecieri. Dumnezeu iti rasplateste, chiar daca omul nu vede. Daca ai atins o singura inima, asta e de ajuns. O inima ai schimbat. La vremea ta, vei da roade si multi se vor bucura de tine. Am inteles ca totul sta in puterea mea de a alege sa vad grăuntele de bine din tonele de rău. Sa pot sa ma bucur de mine, de Cer, de toti si sa dau tot ce am mai bun din mine. Ah, si sa nu uit sa zâmbesc cu adevarat, cu toata inima. Sa fac buchete din bucurie si mulțumire si sa dăruiesc tuturor, in fiecare zi.

miercuri, 9 august 2017

Melodii

Sunt atâtea melodii în fiecare persoană, dar cine să le cânte? Ne e teamă să lăsăm simfoniile să iasă din inimă, păstrând gamele în mintea noastră. Ne e teamă să ne exprimăm. Ce va zice unul? Ce va spune celălalt?  În fiecare persoană sunt anumite note, unele mai joase, pline de taine, de uşi care vor să fie deschise,
de nopți nepătrunse, care vor să fie înțelese, de suflete pitite şi colorate de câte un dor. Mai sunt note înalte, care te poartă pe culmi, fugind după soare, cu flori în inimi, desenand cu creta în urma ta.
Mai sunt melodii care vor să fie ascultate şi ai încercat să le canti, dar nimeni nu a băgat de seamă ce poveşti ascunzi. Alții, în schimb, au fost atenți, dar s-au oprit la greselile tale. Dar sunt câteva persoane care au iubit şi au ținut minte ce ai spus, chiar dacă ai şovăit si te-ai încurcat, greşind câteva note. Şi, în timp ce unii te arătau cu degetul şi râdeau de tine, au fost câteva persoane care s-au ridicat în picioare şi te-au aplaudat. Atunci te-ai uitat la ei, ai zâmbit şi, poate pentru prima dată, ai simțit că poți. Că merită sa compui in continuare, deoarece melodiile din tine nu sunt în zadar, că ar trebui să trăiești mai mult. În fond, o viață ai. Pe cât e de lungă, pe atât e de scurtă.
În viață nu contează cât canti, ci cum. Îmi aduc aminte că, acum cateva luni, prin primăvară, ploua foarte tare, era frig si nimeni nu era pe afară. Florile de liliac erau peste tot. Mergeam, iar in tot haosul acela, am auzit-o. O mierla. Era pe un stâlp, fix in ploaie, în frig si vant. M-am oprit in mijlocul drumului si m-am uitat la ea. Cântecul ei era superb. A trebuit sa plec, insa mesajul ei mi-a rămas pana in ziua de azi.
Când trec printr-o furtună, recunosc ca prima data aleg sa ma plâng. De vreme, de ploi, de lacrimi, de probleme, de toate. Dar aproape niciodata nu aleg sa cant prima data. Sa ma bucur cand vijelia e prea mare. Sa arăt credință si curaj intr-o lume care decade încetul cu încetul.
La sfarsitul zilei, contează daca ai stat in ploaie si ai facut un curcubeu cu lumina si melodia din inima ta. Cine stie, poate la un moment dat se va opri cineva in mijlocul drumului si te va admira, păstrând cântecul tau o viață întreagă.

Meloman pentru o zi: Tori Kelly- Hollow




vineri, 4 august 2017

Dumnezeu nu are nevoie

Dumnezeu nu are nevoie de cântăreți
perfecți, ci de oameni din a căror viață El poate face o melodie veșnică.
Dumnezeu nu are nevoie de scriitori pricepuți şi nici de idei sclipitoare, ci are nevoie de oameni prin care El poate scrie cele mai frumoase capitole, în cuvinte simple şi fapte adevărate.
Dumnezeu nu are nevoie de oratori, ci de oameni prin care poate înviora, îndulci, mustra cu dragoste sau îndrepta cu blândețe.
Dumnezeu nu are nevoie de oameni care să arate cu degetul, criticand, ci are nevoie de oameni care să ajute, iubind.
Dumnezeu nu are nevoie de inimi pline de ură, ci de oameni cu inimi mari, încăpătoare, care să primească tot ce e mai frumos, chiar dacă frumusețea vine prin încercări.
Dumnezeu nu are nevoie de oameni care să predea lecții, netrăind ce spun. Dumnezeu nu are nevoie de vorbe, ci de fapte.
Are nevoie de oameni care visează, care îndrăznesc să coloreze lumea, care spun "da" la chemare. Are nevoie de oameni care să meargă pe valuri, să înoate sub ele, să danseze prin furtuni. Are nevoie de oameni care să râdă, să plângă, să simtă, să fie oameni.
Dumnezeu are nevoie de mine si de tine, de oameni mici cu inimi mari, pline de Cer.