duminică, 3 septembrie 2017

În furtună e Dumnezeu

Eram la mare şi am vrut să văd
răsăritul. Era încă noapte când m-am dus pe plajă, abia se iveau zorii. Stii, în liniştea aceea, nu am putut decât să stau, să respir frumusețea care se afla în fața mea şi să privesc cum se schimbă culorile pe cer. Dumnezeu era cu nişte acrilice în mână. Îmi desena valurile, îmi mângâia obrajii cu briza care mă îmbrățișa din când în când, iar pe cer arunca câte o pată de un portocaliu intens, amestecat cu mov şi puțin roz. În clipa aceea, timpul s-a oprit în loc. Putea să se întâmple orice, nu mai conta. Dumnezeu era lângă mine. Putea să se despartă marea în două şi să mă înghită, putea să pornească cea mai aprigă furtună, dar nu mi-ar fi fost frică. Dumnezeu este cu mine.
Nu îți este teamă din când în când? Simți că nu mai poți controla totul, zidurile pe care le-ai construit cu atâta patimă se năruie ca nişte castele făcute din cărți, valurile cresc şi tot cresc de ajungi să nu mai vezi bine farul. Unde e Dumnezeu? În mijlocul furtunii.
Crezi că El nu vede prin tot ce treci? Crezi că nu îți simte durerea din inimă, vijelia care este în ea, cerul întunecat din suflet? Nicio ploaie nu trece neobservată, niciun strop nu cade fără ştirea Lui. Crezi că nu ştie ce face?
Uneori, furtunile sunt pornite tocmai pentru a vedea cât de fermi vom sta pe stâncă. Cât vom lupta sau dacă vom mai avea curajul să înaintăm. Uneori, e bine să stai deoparte, să privesti furtuna şi cerul. Să zambesti, căci Dumnezeu e cu tine. La un moment dat, vei avea cel mai frumos răsărit în inimă. Norii nu stau o veșnicie şi nici valurile nu sunt mari întotdeauna.

"Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul." Psalmul 62:1 

2 comentarii:

  1. Da, ai dreptate! În Dumnezeu trebuie sa avem incredere.

    RăspundețiȘtergere
  2. El Este Cel Ce Este,iar noi suntem expresia conjugarii,atemporale,infinite a Verbului ÊTRE...

    RăspundețiȘtergere