duminică, 22 octombrie 2017

Cresc

Imi ploua in suflet cu frunze aurii, dar este o ploaie calda, cu speranta. Nu, nu imi mai este frig, chiar
daca ar fi trebuit sa imi fie. Merg pe strada zambind, cu toata inima si cred ca unii mi-au zambit inapoi. Mi-a fost plans si mi-a fost toamna rece, mi-a fost frica si mi-a fost deznadejde. Mi-a fost vant in inima si vai, mi-a fost si furtuna. Dar, acum mi-e soare in inima. Mi-e cer senin si mi-e lumina. Nu, nu inteleg multe acum, dar nu vreau sa imi bat capul, nu mai vreau bezna. Merg inainte, cu credinta. Indiferent de ce va fi, Dumnezeu imi este alaturi. Indiferent de calea aleasa de El, stiu ca e cu mult mai buna decat alegerea pe care as fi facut-o eu. Inca doare, este o durere pe care o simt tare in inima, dar simt cum creste ceva frumos de aici. Simt cum imi cresc aripile pentru a zbura acolo unde nu as fi crezut vreodata ca o voi face. Inca simt si mi-as dori sa nu o mai fac, dar imi place sa vad cum din cioburi se cladeste altceva. Cum din durere ia nastere viata. Inca privesc in urma, dar stiu ca va fi bine, ca voi iesi biruitoare, indiferent de situatie. Inca, dar nu mai vreau. Renuntare? Nu as numi chiar asa, ci predare. Atunci cand renunti, nu mai ai nicio speranta. Cand predai, ai nadejde in Dumnezeu. Pare ilogic? Poate.
Am sa fug. Departe. Si nu regret aceasta decizie. Doar ma cunosti. (nu?)

2 comentarii: