joi, 9 noiembrie 2017

Ganduri

Stiai si eu nu stiam ce sa fac. Inainte cautam, cautam atat de departe incat nu mi-am dat seama ca piesa lipsa era chiar sub nasul meu. Acum, eu sunt. Acum, pot canta. Poate se aude o melodie sub mormanul de frunze pe care il lovesti cu piciorul. Poti sa o faci, cu ocazia asta, notele din inima se vor spulbera in aerul rece. Poate ar trebui sa strig sa nu strici nimic, dar e cam tarziu.
Uite marea. O vezi? Din cand in cand mai vezi cate un val mare, dar se sparge de tarm, nu iti fie teama de ele. Se sparge asa cum s-a spart visul unui copil atunci cand ii spui ca nu exista "acel ceva". Dar, din cioburi se cladeste drumul meu. Si din frunzele de care ti-am spus sa nu le calci cu piciorul. Din mari pe care le voi trece candva, din apusuri pe care toti le uita, din melodii pe care le-am soptit acum ceva timp. Da, vocea mea nu se aude acum. Dar, intr-o zi, marea se va schimba, iar povestile din adancul ei vor fi tinute minte. Ca primul rasarit, prima scoica perfecta gasita pe plaja, primul pas facut in apa.
Pe asta nu o stiai.

Un comentariu:

  1. Da. Ceea ce nu stiu...imi spui tu...si acum stiu. Da, stiu. Am primit in dar ceva. Ce? Credeam ca ai ghicit deja :) ...am primit iubirea! ...:)
    Nimic nu este imposibil cand Dumnezeu face daruri. :)
    Pupici...de noapte buna!

    RăspundețiȘtergere