miercuri, 15 noiembrie 2017

Noapte

E noapte. Parcă m-am obișnuit cu ea,
tăcerea nu mă mai doare atât de tare. Aproape că devin tot una cu liniștea. Trec prin zile fără zgomot, fără să mă gândesc la ceva. Dar, când vine noaptea, înainte să adorm, asta dacă reușesc, deschid geamul larg şi mă las cufundată in liniște. Ai văzut-o vreodată? Eu aproape că pot să pun mâna pe ea. Gândurile se adună repede-repede, ca la o chemare ce se face din veșnicie, iar stelele se ivesc, aprinse de Aprinzătorul de felinare. Abia atunci, pot începe. Încep să scriu pe cer cu lacrimi adunate in suflet. Cu tainice sclipiri de bucurie şi mulțumire. Cu tot ce am văzut şi m-a marcat. Şi, crede-mă, Cerul este atât de atent încât stelele apar una dupa alta, curioase să îmi audă povestea. Până şi frunzele teiului care se află lângă fereastră se opresc din foşnet. Ce să le mai spun? Dacă scriu prea multe, ar plânge toate şi ar cădea. Când eram mică, tataie mi-a spus că, atunci când o stea cade, înseamnă că cineva a părăsit lumea aceasta. Si eu priveam uimită fiecare stea şi la un moment dat plângeam, crezând că a căzut de pe cer bunicul vreunei fetițe şi atunci il strângeam pe tataie de mână. Nu stiam atunci, dar acum da. Nu oamenii cădeau, nu ei părăseau pământul, ci speranțele
cădeau din cerul inimii lor. În timp ce scriu, a mai căzut una acum. E clar, nu sunt singura care spune poveşti la ora asta.
Eh, nu e tocmai uşor să revii cu picioarele pe pământ. Eu abia dacă o mai fac. Uite, acum foşnesc ultimele frunze din teiul meu. Mă uit la ele şi nu stiu, dar parcă sunt mulțumite. Nimeni nu strigă atunci când una se desprinde de ramuri, ci celelalte rămase privesc linistite, stiind că şi ele vor ajunge, la un moment dat, pe același pământ rece. Nu, nu e tristețe, eu nu văd scena aşa. Eu văd mulțumire.
Ce să le mai spun celor ce mă ascultă? Nu ştiu dacă m-ar înțelege. Trebuie să închid geamul, dar nu înainte de a mă pleca in fața Aprinzatorului de felinare, căci fără El, eu as muri in noapte dacă nu ar fi aprinse stelele.

Un comentariu:

  1. Daca pot sa-ti alung tristetea...sunt aici :)

    Prietenia are virtutile unui rau: ocoleste stanci, se adapteaza la vai si munti, uneori se transforma in lac pana ce adancitura se umple si isi poate urma cursul. Pentru ca, la fel cum raul nu uita ca tinta sa e marea, prietenia nu uita ca singura sa ratiune de a fi este sa-si dovedeasca iubirea fata de ceilalti. (Paulo Coelho)

    RăspundețiȘtergere