duminică, 25 februarie 2018

Cred

Priveam acum ceva timp în jurul meu, apoi în mine. Priveam cum trec oamenii pe lângă mine şi prin inima mea, luând ceva din ea. Am crezut că e întreagă, dar nu e chiar aşa. E un puzzle. Dacă se pierde o piesă, nu îl mai poţi continua. Suntem toţi cu piese lipsă, ca mai târziu să le regăsim după ceva timp prin diferite buzunare, sertare, cărţi vechi, cufere, amintiri. Sunt piese care sunt pierdute pe veci, aşa că încerci să impovizezi cumva pentru a completa golul, doar că nu va arăta la fel. Poate doar mai colorat, depinde cu ce ţeşi, de cum faci nodurile mai departe, ce materiale vei folosi. Dar totuşi cred în inimile peticite de Cine trebuie.
Priveam în mine şi mă gândeam dacă mai pot găsi ceva frumos într-o lume plină de petice. Mă întrebam dacă există oameni puternici, cu inimi întregi, dar mai târziu am aflat că nu cei întregi sunt puternici, ci aceia care şi-au expus inima în faţa unei lumi aflate în durere, care s-au rănit în timp ce încercau să ofere ceva bun, care au dat chiar şi atunci când sângerau. Dacă asta nu e putere, atunci nu ştiu ce e.
Dacă mă întrebi acum ce am de gând să fac mai departe cu viaţa mea, îţi voi spune despre visurile mele, despre dorinţele şi planurile clădite în mintea mea, dar nu înainte de a-ţi spune că vreau să fiu un petic. Cred în puterea bucăţelelor. Cred în puterea înfrângerilor. Spune-mi că sunt de modă veche, dar cred în Dumnezeu. Adică, cred cu adevărat, chiar dacă acum poate îţi dai ochii peste cap şi îmi spui că sunt naivă. Îmi place naivitatea mea. Cred în puterea peticelor folosite de El, petice precum un zâmbet cald oferit cuiva aflat în viscol, o vorbă blândă care să ridice, un mesaj de bună dimineaţa, un buchet de flori primit fără vreo ocazie, o lacrimă ştearsă cu dragoste. Ah, da, cred în dragoste. De fapt, este cel mai mare petic care poate înlocui toate golurile. Cred în puterea unei flori crescute în întuneric şi mai cred că doar cu un singur boboc se poate face primăvară. Cred în eleganţa sufletelor, în demnitate. Cred în lumina care pătrunde prin crăpăturile inimii, în cioburile din care, mai târziu, se vor face poduri de pace, cred în frumuseţea norilor care acoperă seninul vieţii.
Cred într-o inimă întreagă din petice. Şi asta îmi doresc să fiu toată viaţa. Un petic din Dumnezeu spre vindecarea altora. Un petic care să unească ce era zdrobit odată.

2 comentarii:

  1. Frumoasa si nobila dorinta,
    Sa fii un petic de iubire si credinta.
    Cuvânt de dragoste din Dumnezeu,
    Ce Sa-ntrupat sublim prin Fiul Sau !

    Fii binecuvântat, Suflet frumos !

    RăspundețiȘtergere