vineri, 6 aprilie 2018

Minunea vieţii

Doamne, nu am mai stat demult de vorbă cu adevărat. În ultimul timp m-am pus pe genunchi doar
pentru a mă ridica la fel ca înainte. Sunt atât de obosită şi ştiu, nu este o scuză. Nu există scuze, diferă priorităţile. Şi este adevărat, în ultimul timp am privit la probleme şi m-am lăsat copleşită de ele în loc să le las la Tine. Demult nu am mai privit cerul aşa cum o făceam înainte. dar a fost o zi acum ceva timp când m-am retras pentru a Te căuta. Atât de dor mi-a fost de Tine. De prezenţa Ta. De adierea pe care o trimiteai spre a-mi mângâia obrajii care au fost acoperiţi prea mult de lacrimi.
M-am trezit în săptămâna aceasta că e vorba despre Tine. Am auzit că e Paştele. Nici nu mai ştiam ce timp este, noroc cu oamenii agitaţi din jurul meu. E vorba despre Tine, aşa, pe alocuri, am auzit că ar fi fost o cruce printre o mulţime de ouă roşii... Stai, nu era aşa, nu? Au mai fost nişte şoapte, precum că ai fi fost un Cineva dat la moarte în faţa unei mulţimi agitate de la supermarket. Oh, nici aşa nu era povestea? Eu spun doar ce aud. Am mai auzit că există şi un miel, dar nu Acela care ridică păcatul lumii, ci acela care e mai slab în grăsimi, mai e într-un loc unde carnea e mai ieftină, e curată, fără pic de sânge, dar eu ştiam povestea altfel, că Mielul Şi-a vărsat sângele pentru a da viaţă. Sunt unii care spun că e mare minune dacă prinzi un loc liber de parcare zilele astea, eu am spus că minunea vieţii constă tocmai în această Sărbătoare. S-au uitat miraţi la mine în timp ce îşi făceau poze cu iepurii. Am plecat de acolo, ce era să fac. Nu aveam cu cine vorbi.
Doamne, în timp ce mă întorceam acasă, mi-am dat seama că şi eu Te-am pierdut. Am fugit cam departe de Tine şi acum chiar îmi e dor. Am avut un apus din acela mai colorat şi mi-am adus aminte că eu nu mai sunt de aici, de jos, ci aparţin Cerului întreg. Şi vreau să Îţi mulţumesc pentru minunea vieţii. Am fost în groapă atâta timp că m-au durut ochii atunci când am ieşit iar la lumină. Am fost moartă, pierdută în nopţi adânci, pe drumuri fără sens, am dat de oameni care au furat tot ce a fost mai frumos în mine. Mi-am pierdut farmecul şi frica m-a băgat într-o cochilie din care cu greu m-ai scos. Am fost oarbă, dar atât de oarbă. Până ai dat într-un final de mine. Şi atât m-ai iubit... Atât de mult. Ţi-am povestit durerile mele şi apoi Mi-ai spus povestea Ta, apoi am tăcut. Nici nu se puteau compara rănile mele, făcute din prostie cu rănile Tale, făcute din dragoste. Dar m-ai iubit. Şi încă o faci, până la capăt. Cu toanele mele, cu îmbufnările mele, cu necredinţa mea. Şi uite aşa, m-ai înviat. Mi-ai pus din nou lumină şi culoare în suflet, mi-ai redat tot ce am pierdut, ba chiar mi-ai dat şi aripi acum. Învierea mea este prin moartea Ta, iar viaţa este oferită prin biruinţa Ta.
În timp ce mergeam, mi-au zâmbit copacii înfloriţi. Cerul se întuneca uşor, parfumul florilor îmi umplea inima, iar eu călcam pe moarte prin Hristos. Aceasta este minunea vieţii. Şi Îţi mulţumesc că mi-ai făcut parte de ea. Mi-e dor de Tine, Doamne.

Un comentariu:

  1. si mie imi era dor de tine si ti-am auzit glasul tot mai des in ultima vreme

    RăspundețiȘtergere