marți, 1 mai 2018

Castele de nisip

Mi-am construit castele de nisip, am privit neantul şi am crezut că e o glumă. Am început să râd, chiar dacă alţii m-au atenţionat. Un râs nebun, ce râs sălbatic... De ce nu i-am ascultat de la început?
Eu cu mâna mea am făcut turnuri din nisipul moale, mi-am decorat ferestrele cu scoici şi am început să cânt un val. Au venit ei să îmi spună că se dărâmă, dar de unde era să ştiu? Am refuzat să privesc cu adevărat, aşa că am cântat marea din nou. Ce iubeam nu mă putea distruge. Dar nu ştiam. Aşa că, în loc de un nou portativ, am folosit o notă gravă, pretinzând că merg pe apă.
Mi-am construit castele de nisip, eram doar un copil atunci. Mă jucam cu lumina, cum mă puteai opri? Nici umbrele nu îndrăzneau să îmi întrerupă visarea, erau fascinate. Carpe diem îmi şopteau, dar vezi că seceri doar ce semeni. Pe asta am înţeles-o cam târziu. La un moment dat am privit neantul în faţa căruia râdeam. M-am aşezat pe marginea lui şi ceva mi-a tulburat inima. Castelul se dărâmă, valul nu mai cântă, râsul se sfărâmă. Aştept soarele. Oare răsare din neant?

Un comentariu:

  1. casa pe stanca/adevar
    Marea este mintea, ale caror valuri se opresc in Stanca.
    Matei 7:21-27

    RăspundețiȘtergere