duminică, 3 iunie 2018

Zbor lin

Mi-ar plăcea să fiu din nou o copilă. Să mă joc la infinit, nu să se joace viaţa cu mine. Să mă pitesc din nou după copaci atunci când sunt supărată, să fug în colţuri ştiute doar de mine pentru a plânge.
Mi-ar plăcea să mai întind braţele către cer atunci când văd un avion. Mi-ar plăcea să mai cânt avion cu motor, ia-mă şi pe mine în zbor. Că acum e mult prea mult şi uneori îmi doresc să zbor departe de toţi şi de toate.
Mi-ar plăcea să văd totul imens în jur. Să mă minunez de fel de fel de lucruri, de momente. Mi-ar plăcea să nu mai am stare atunci când trebuie să plec undeva. Să nu pot dormi noaptea de emoţii. Să mă fâţâi încontinuu în pat până se face dimineaţă. Să îmi spună mami că, dacă nu adorm imediat, nu mai plec nicăieri. Să mă prefac că închid ochii. Dar cine doarme atunci când totul e viu pentru tine, când totul e o minune? Acum te rogi să adormi în câteva secunde şi speri să nu te mai trezeşti până a doua zi. Sau a treia.
Mi-ar plăcea să mai fac cu mâna străinilor din autobuz, să îi fac să zâmbească. Acum, alţii îmi fac cu mâna şi eu ar trebui să zâmbesc. Cam greu, dar trebuie să o facem şi pe asta.
Mi-ar plăcea să mai ştiu să ridic mâna atunci când vreau să răspund la o întrebare. Dacă nu ştiai, nu ridicai mâna, deci nu te punea nimeni să spui ceva. Acum trebuie să răspunzi şi atunci când nu ştii ce trebuie să rosteşti.
Mi-e dor să mai fiu doar o copilă cu un dor imens de viaţă. Când totul părea un joc şi joaca era o treabă serioasă, probabil cea mai serioasă. Avion cu motor, ia-mă şi pe mine în zbor, că acum eu vreau să plec, prin noi meleaguri să petrec. Avionule, nu m-ar deranja dacă am face înconjurul lumii. Doar că aş avea o mică precizare. Atunci când suntem aproape să ajungem în acelaşi loc de unde am plecat, fă-ţi magia şi zboară mai sus de cerul albastru. Departe, departe, departe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu