vineri, 11 ianuarie 2019

Către stele, prin durere

Ad astra, per aspera.
De câte ori nu am folosit cuvintele acestea prin scrieri în ultimul timp. Dar parcă au prins rădăcini, tulpinile înălţându-se din ce în ce mai sus. Parcă fiecare zi se învârte în jurul aceluiaşi sens. 
Către stele, prin durere.
Şi ce facem cu zilele în care nu se mai vede nicio lumină? De unde ştiu că merg în direcţia cea bună atunci când întunericul acoperă până şi sclipirea astrelor? E un singur răspuns pe care îl păstrez de ani: mă aşteaptă Dumnezeu dincolo de stele. Chiar şi atunci când nici luna nu mai răsare, ştiu că merg unde trebuie, căci durerea nu îşi găseşte vindecarea în altă parte, în afară de Dumnezeu. Durerea merge spre El, căci ştie că nu durează o veşnicie suferinţa. Este numai o apariţie meterorică. Apare puternic, lăsând în urmă o coadă de foc, însă totul durează o secundă. Şi coada de foc da, lasă urme. Are un impact major. Lasă cicatrici. Lasă semne de întrebare. Lasă lacrimi. Dar este numai "apariţie meteorică". Vine şi se duce, luând cu ea ani. Dar ce mă aşteaptă dincolo sunt mai mult decât nişte stele. Este o dimineaţă care îmi va înflori şi îmi va lumina toate nopţile petrecute în aspera, în suferinţă. Şi toţi anii luaţi nu vor mai conta, căci Dumnezeu îi va preschimba în etern. 
Orice ar veni, ţinta este Cerul. Când oamenii vor să îmi facă rău, ţinta este Cerul. Când nu ştiu ce va aduce ziua de mâine, ţinta este Cerul. Când grădinile dăruite de tine primesc înapoi spini, ţinta este Cerul. Când mâna întinsă de tine este răsplătită prin pumn, ţinta este Cerul. Când nu înţelegi, ţinta este Cerul. Nu se poate să ajungi acolo fără a purta urmele cometelor. Nu se poate să traversezi lumea  pământie fără să ai albastrul în inimă. Aceasta este datoria noastră. Suntem purtătorii de lumină. Suntem cei care răsar pe cerul inimilor apuse stele veşnice.
Ad astra, per aspera. Lasă durerea să se îndrepte spre Dumnezeu, spre Cel care ştie cum să te conducă în direcţia cea bună chiar şi pe beznă. În râsete şi lacrimi, în melodii cântate şi în tăceri, în grele încercări sau în munţi cuceriţi, ad astra, per aspera. Către stele, prin durere.

2 comentarii:

  1. Maurizia,ai reușit să vezi fața nevăzută a Lunii. Ai realizat ceea ce ceilalți nu au putut: ai văzut biruință în cădere,iar asta doar prin Duhul Sfânt. Domnul să te învețe și să te folosească în continuare! Pur și simplu sunt uimită cum Domnul poate folosi persoane slabe,căzute la pământ pentru a schimba lumea. ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amin! Da, El se foloseste de cioburi pentru a face poduri. Multumesc mult! :D

      Ștergere